DIVORŢUL LA NOTAR

DIVORŢUL LA NOTAR > CONDIŢII :
Divorţul se poate pronunţa pe cale notarială(amiabilă), doar dacă soţii au căzut de comun acord asupra următoarelor aspecte:
      - desfacerea casătoriei pe cale amiabilă
      - numele de familie dobândit de unul dintre soţi prin căsătorie(menţinere/retragere)
      - exercitarea în comun, de către ambii părinţi, a autorităţii părinteşti asupra copiilor minori
      - locuinţa copiilor după divorţ
    - modalitățile de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare copil(dreptul la vizită)
      - contribuţia fiananciară a fiecărui părinte pentru întreţinerea copiilor minori(pensia alimentară)
      - partajul bunurilor comune, dacă este cazul
      Dacă există dezacord cu privire la unul dintre aspectele de mai sus, desfacerea căsătoriei nu se poate pronunţa pe cale notarială, ci doar de către instanţa de judecată.
 
DIVORŢUL LA NOTAR > COMPETENŢA TERITORIALĂ :
► În materia divorţului, notariatele au competenta teritorială, prin urmare, căsătoria se poate desface doar la:
        - notarul public de la locul căsătoriei (circumscripția judecătoriei pe raza căreia s-au căsătorit soții)
        - notarul public de la locul ultimei locuinţe comune (circumscripția judecătoriei pe raza căreia soţii au avut domiciliul comun)
 În cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, competenţa revine:
        - notarului public competent în localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de căsătorie
     - notarului public competent în Sectorul 1 Bucureşti, pentru căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare
     Dacă părțile insistă să depună cererea cu încălcarea competenței teritoriale, notarul public procedează la înregistrarea cererii și pronunță o încheiere de respingere a acesteia.
 
DIVORŢUL LA NOTAR > PROCEDURA :
 Cererea de divorţ se face în scris, se semnează de către soţi, în faţa notarului public.
 Documentele necesare cu ocazia depunerii cererii de divorţ:
        - actele de identitate ale celor doi soţi (în original)
        - certificatele de naştere ale soţilor (în original sau copie legalizată)
        - certificatul de căsătorie emis de către autoritățile române (în original)
        - certificatele de naștere ale copiilor minori, acolo unde este cazul (în original sau copie legalizată)
     - declarație notarială referitoare la ultima locuință comună, atunci când nu se poate face dovada ultimului domiciliu comun sau reședințe comune prin intermediul actelor de identitate ale soților
Acordarea termenului de reflecţie:
        - după înregistrarea cerii de divorţ notarul le acordă soților un termen obligatoriu de 30 de zile, numit si termen de reflecție, pentru ca aceştia să se gândească asupra deciziei de a divorţa
        - în cazurile cu copii minori, pe durata celor 30 de zile, se întocmește şi raportul de anchetă psihosocială de către autoritatea tutelară competentă
          - după expirarea acestei perioade, soții trebuie să se prezinte din nou în fața notarului public, la data fixată de acesta, pentru reconfirmarea deciziei de a divorţa, astfel având loc desfacerea căsătoriei
           - fiecare dintre soți primeşte câte un exemplar al certificatului de şi al convenției privind minorii, dacă este cazul
       Dacă unul dintre soţi nu se prezintă la termenul fixat de notarul public sau se răzgăndeşte cu privire la divorţ, procedura notarială se întrerupe şi se va impune depunerea unei noi cereri dacă soţii convin din nou să divorţeze.
 
DIVORŢUL LA NOTAR > PARTAJUL BUNURILOR :
        În cazul în care, pe lângă divort, soții doresc ca şi împărţirea bunurilor dobândinte în timpul căsătoriei să se facă pe cale amiabilă, partajul notarial se poate realiza în aceeași zi cu eliberarea certificatului de divorț sau ulterior, bunurilor comune fiind împărțite conform înțelegerii soților.
         Soții pot împărți prin contractul de partaj notarial inclusiv datoriile comune(credite), însă doar cu acordul scris al băncii creditoare.
 
DIVORŢUL LA NOTAR > PENSIA DE ÎNTREŢINERE :
 Caracterul obligatoriu al clauzei privind dreptul la întreţinere al minorului:
        - stabilirea cuantumului obligației de întreținere faţăa de minor este obligatorie
        - în convenţia de divorţ sunt interzise clauzele prin care unul dintre părinţi sau amândoi renunţă la drepturile la întreţinere ale copilului
 Criteriile de stabilire a cuantumului pensiei de întreţinere:
     - pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere
       - întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la 1/4 din venitul său lunar net pentru un copil, 1/3 pentru 2 copii şi 1/2 pentru 3 sau mai mulţi copii 
        - cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat
        Dacă există dezacord cu privire la modalitățile în care părinții vor contribui la cheltuielile privind creșterea, educarea și pregătirea profesională a copiilor, nu se poate pronunţa desfacerea căsătoriei pe cale notarială.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
⚖️ CLINICA JURIDICĂ
Scrie-ne despre problema ta,
Ne vom ocupa de ea.
mail: clinicajuridica.ro@gmail.com
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

> urmăriți pe Facebook
> scrieţi un mesaj Messenger
> scrieți un mesaj WhatsApp
> website WebPage

Postări populare de pe acest blog

CLINICA JURIDICĂ: unitate pentru consultație, diagnostic și tratament juridic

VÂNZAREA AUTOVEHICULELOR: condiţii, obligaţiile vânzătorului/cumpărătorului